Warning: Parameter 2 to qtranxf_postsFilter() expected to be a reference, value given in /home2/osborgro/public_html/artaiubeste.ro/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286

ARTA IUBESTE
Descarcă PDF – Arta Iubeste – Invitație de presă pentru dezbatere.pdf
Contact: Mirela Mustață – Manager proiect „Arta nu urăște – celebrarea valorii”
Reprezentant al parteneriatului format de Asociațiile Philson Young și Duo Alternative
Telefon: 0722-569 718
Email: mirela.mustata@duoalternative.ro
Website: http://artaiubeste.ro
„Arta nu urăște – celebrarea valorii”, program de educație incluzivă în școli de muzică și arte plastice din București
București, România, 21 ianuarie 2015
Concluziile dezbaterii ”Cautăm soluții antidiscriminare pentru școală! Participă și tu!”
București, Colegiul Național de Artă Dinu Lipatti, sâmbătă, 24 ianuarie 2015, orele 13.30
Vă invităm la prezentarea concluziilor dezbaterii ”Cautăm soluții antidiscriminare pentru școală! Participă și tu!” ce va fi organizată în data de 24 ianuarie 2015, în sala de festivități a Colegiului Național de Artă Dinu Lipatti.
Concluziile însumează rezultatele unei sesiuni de discuții libere dintre elevi, părinți, profesori de la Colegiul Național de arte ”Dinu Lipatti”, Liceul de arte plastice ”Nicolae Tonitza”, Școala de muzică și arte plastice nr. 1 ”Iosif Sava”, Școala Gimnazială de arte nr. 3 și Liceul ”George Enescu” și specialiști în domeniu, ori membri ai echipelor de proiect din partea celor două organizații: Philson Young și DUO Alternative.
Sunt invitați la discuții elevi și părinți de etnie romă și română a căror participare este esențială pentru identificarea soluțiilor antidiscriminare care să fie aplicate în școală și să fie adaptate nevoilor reale ale elevilor, profesorilor și părinților. Discuțiile vor viza modul în care trebuie modelate lecțiile demonstrative de educație interculturală și cele tematice de muzică, pictură, artă fotografică, teatru și blogging ce fac parte din oferta de educație incluzivă din cadrul proiectului „Arta nu urăște – celebrarea valorii”.
Proiectul, realizat în parteneriat de Asociațiile Philson Young și DUO Alternative, contribuie la promovarea și respectarea valorilor democratice și ale drepturilor omului prin combaterea discursului instigator la ură utilizând acțiuni, măsuri pozitive ce susțin drepturile copiilor și tinerilor romi la educație si importanța participării acestora alături de colegi de etnie română la formare bazată pe toleranță și importanța culturii și a artei în crearea legăturilor inter-culturale.
Soluția pe care proiectul o propune este sprijinirea educației incluzive, stimulând dezbaterea publică asupra efectelor mediului de învățare în educația copiilor și tinerilor de orice etnie și aplicarea unui model de educație interculturală și de promovare a valorilor și realizărilor copiilor prin acțiuni de amploare, de înaltă perfomanță culturală și artistică care să stimuleze și sa susțină un discurs pozitiv, de acceptare, respect și recunoaștere.
Dezbaterea este organizată în cadrul proiectului „Arta nu urăște – celebrarea valorii”, co-finanțat în cadrul Programului PA17/RO13 “Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european,” susținut prin mecanismul financiar SEE 2009-2014.
Nota editorului
Pentru fotografii și alte informații
Contact info@philsonyoung.org.ro
Despre Asociația Philson Young
Asociația Philson Young are drept scop gestionarea și sprijinirea proiectelor de promovare a culturii, activităților de tineret desfășurate de tineri artiști și pentru tineret, deschiderea dialogului între tineri, orientarea lor profesională spre domeniul artei și culturii, susținerea activitaților socio-culturale, promovarea și integrarea tineretului din România în viața economică și socio-culturală din Romania și de peste hotare.
Despre Asociația Duo Alternative
Asociația a fost înființată din dorinţa membrilor fondatori de a crea cadrul şi condiţiile pentru o mai bună interacţiune şi incluziune socială a membrilor asociaţiei şi a tuturor persoanelor care împărtăşesc această nevoie, în special a celor care fac parte din grupuri vulnerabile (femei, tineri, vârstnici sau membri ai diverselor altor minoritați etnice).
GRANTURI SEE
Proiectul ”Arta nu urăște – celebrarea valorii” beneficiază de o finanțare de 65,000 EUR în cadrul programului PA17/RO13 – “Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” – finanțat printr-un grant SEE. Obiectivul proiectului este de a contribui la promovarea și respectarea valorilor democratice și a drepturilor omului prin combaterea discursului instigator la ură împotriva etnicilor romi, căruia i se va răspunde prin acțiuni și măsuri pozitive ce susțin drepturile copiilor și tinerilor romi la educație, importanța participării acestora, alături de colegi de etnie română, la formare bazată pe toleranță și importanța culturii și a artei în crearea legăturilor inter-culturale.
Lasă un răspuns